doi turisti plimbanduse toamna in padure

Sunetul frunzelor

“Fiecare frunză îmi șoptește fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.” Emily Bronte

Așteptam cu nerăbdare Toamna, răcoarea dimineții, fructele gustoase de la bunica, dar cel mai așteptat moment era
plimbarea prin pădure. Culorile magice pe care natura le-a pregătit, sunetul frunzelor plutind una câte una spre
pamant formând un covor colorat care îți încânta ochii.

Ne-am hotărât să vizităm pădurile nesfârșite ale Călimaniului alegând un traseu fără dificultăți tehnice
dar spectaculos, putând fi parcurs de aproape orice mărime de picior.
Mașina am lăsat-o în Gălăoaia de unde am urmat banda albastră, începând ascensiunea spre Scaunu Domnului.
Poteca ne poartă în mare parte prin pădure cu suișuri și coborâșuri, trecând și prin poieni spectaculoase,
odată ajuns pe platoul împădurit priveliștea este pe masură.

Traseul se parcurge în mod normal având un ritm lejer în 4 ore, dar nouă ne-a luat mai mult de atât.
Am făcut pauze, vrând să fotografiem fiecare părticică a pădurii. Să fotografiem și să privim dansul frunzelor
uscate croindu-și lin drum spre pământ, acoperindu-l pentru iarna grea ce va urma.
Soarele blând de toamnă ne-a ajutat, vremea în timpul zilei fiind perfectă pentru drumeție, însă dorința noastră
de a prinde soarele la apus, a fost spulberată de apariția norilor care la final de zi au pus stăpânire pe cer.
Soarele a dispărut, s-a lăsăt noaptea iar noi mai aveam un singru lucru de făcut: la lumina frontalelor să începem
coborârea, cu moralul ridicat, doar am avut parte de o zi excelentă!


  • tablou de toamna in muntii calimani
  • Admirand culorile de toamna
  • pozand cerul de toamna
  • familie coborand de pe scaunu dommnului si tatal carand baloane
  • pozand pe marginea stancii

Barni

No Comments

Reply