Prima zi a anului în Piatra Craiului
Pentru sfârșitul anului ne-am gândit la ceva special, altfel. Dacă unii preferă să petreacă la restaurant, în club, la cabană sau în centrul orașului la concertele organizate de primării, noi ne-am decis ca anul ce a trecut să-l încheiem diferit, să ieșim un pic din tipare. Ne-am hotărât doar cu câteva zile înainte de Revelion unde să mergem și cu speranța că ne vom bucura pe deplin de focurile de artificii din Bran, Moieciu, Zarnești și Râșnov am plecat spre Piatra Craiului.
Am ajuns într-un peisaj de basm, în satul Peștera chiar la căderea serii, într-un loc care pare desprins din cărți poștale. Am lăsat mașina mai jos de Cabana Casa Folea, gândindu-ne că drumul nu o să fie bun pentru mașina noastră, și așa era, plin de noroi și cu urme adânci de roți de car sau tractor.
Am ales urcarea dinspre satul Peștera pentru că este una dintre cele mai rapide spre Vârful La Om și pentru noi asta conta în seara de Anul Noul la ora 17. La scurt timp după ce am pornit, a început să se întunece și când încă nu lăsasem Peștera și panorama Bucegiului în spate s-a întunecat de-abinelea, lăsându-ne ghidați de lumina lunii și chemarea unei bufnițe.
Când am ajuns în Șaua Joaca lumina lunii era atât de puternică încât am fi putut să mergem fără frontală, iar creasta Pietrei Craiului, perfect senină promitea un spectacol pentru miezul nopții.
Mai cald decât ne așteptam, dar totuși cu pământul înghețat am ajuns La Table și atunci am realizat, văzând apa din pârâiaș înghețată că s-ar putea să nu avem de unde lua apă. Dar nu era chiar atât de frig. Acolo am întâlnit și prima persoană de pe traseu, un biciclist și el vroia să iși petreacă ultima zi din an altfel 😊
De acolo a început distracția. În anumite locuri pământul era înghețat, în unele nu, iar după refugiul Grind 1 au fost porțiuni întregi numai cu noroi, un adevărat chin pentru că nu era chiar ideal de a pune colțarii. M-am simțit ca o pisică ce merge în vârful unghiilor. Ne-am mișcat destul de greu, dar oricum nu aveam de ce să ne grăbim, nu era ca și cum am rata petrecerea.
După o vreme am observat că sus în creastă bate vântul și începe să aducă nori dinsre vest, dinspre Făgăraș, am sperat că nu o să acopere cu totul cerul, dar după numai jumătate de oră nu se mai vedea nici măcar la 50 de metri în jur. În cele din urmă, la 2 ore și jumătate după ce am pornit de la izvorul de La Table am ajuns pe vârf, La Om iar vântul care ne-a întâmpinat nu a fost deloc prietenos ori plăcut, am crezut că îmi îngheață sufletul instant. Acolo a trebuit să cedez și să îmi pun colțarii pentru ultima parte a traseului până la hotelul nostru de 5*, refugiul Grind. Nici măcar poze nu am reușit să facem, atât de puternic și umed era vântul așa că ne-am grăbit către refugiu.
Din momentul în care l-am zărit am știut că nu o să fim singuri, se vedea lumină la fereastră. Am fost întâmpinați de muzica unui radio foarte „old school” și două persoane. Un băiat de 16 ani și un tip un pic mai în vârstă, ambii plecați de acasă ca și noi pentru a întâmpina noul an pe creasta Pietrei Craiului.
Ne-am instalat și am servit masa festivă de Revelion după care am așteptat miezul nopții cu speranța că se va însenina, dar nu a fost așa. Vântul bătea cu aceeași furie, iar norii ne înconjurau. Am auzit gălăgia din vale și larma exploziilor dar nu am văzut nici măcar un foc de artificii.
Noaptea a fost cu adevărat intersantă, de câteva ori am crezut că va fi luat pe sus refugiul de vântul parcă turbat și la fel a fost și dimineața când ne-am trezit pentru a vedea răsăritul.
A meritat trezirea, deși imboldul a fost să rămânem în sacii de dormit auzind vântul cum se lovește de refugiu. Un adevărat spectacol în prima zi a anului. Ne-am bucurat că am fost acolo și chiar dacă miezul nopții nu a fost pe măsura așteptărilor, prima zi a anului a fost peste. După ce ne-am săturat ochii de lumina roșie-aurie a răsăritului, ne-am retras în refugiu pentru încă câteva ore de somn. Doar era prima zi, după o petrecere nebună de Anul Nou.
După ora 12 am început coborârea și într-o atmosferă de primăvară si fără a mai folosi colțarii pentru că zăpada aproape dispăruse am pornit pe același traseu înapoi spre satul Peștera.
A meritat deplasarea și întradevăr a fost ceva special să petrecem așa noaptea de Revelion. Un moment de liniște, de introspecție, în munți, unde ne place să fim și unde ne bucurăm de fiecare dată când ajungem. Nici că puteam alege un mod mai potrivit de a începe un an nou, pe care sperăm să îl petrecem cât mai mult la munte.
