Poarta Zmeilor si Cascada Sipote
Valea Arieșului are foarte multe de oferit, de la peisaje spectaculoase, formațiuni carstice de toate felurile, cascade, creste, turnuri, peșteri, doline, până la arhitectură tradițională, povești și legende care îmbracă totul într-o aură de mister.
Sunt foarte multe opțiuni, dar de această dată am ales peștera Poarta Zmeilor și cascada Șipote, obiective ce sunt printre cele mai vizitate locuri de pe Valea Arieșului, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai accesibile.
Noi am vrut să le vedem acum, primăvara, neacoperite de zăpadă sau vegetație pentru a înțelege mai bine zona și formele stâncilor ce se înalță desupra văii.
Chiar dacă există o cale de acces directă catre peșteră din satul Sălciua, și anume traseul cruce roșie, noi am ales să pornim de la Mănăstirea de Sub Piatră, unde se poate ajunge foarte ușor cu mașina.
Am pornit chiar de lângă mănăstire, pe un drum de pământ urmând un marcaj care pe alocuri lipsește, dar poteca este destul de clară, mai ales dacă te-ai uitat pe hartă înainte (întotdeauna este bine să studiezi harta înainte de a porni la drum) . Am ales aceast traseu pentru că știam cât este de frumosă această parte a drumeției, ce urmărește curba de nivel, pe plaiuri tipice munților Apuseni, de unde poți admira o priveliște minunată asupra Văii Arieșului și căsuțe moțești, sau ce a mai rămas din ele, pentru că din păcate multe s-au pierdut.
După o scurtă urcare le-am lăsat pe toate în spate pentru a intra în pădure și a coborî către intersecția cu Cascada Șipote. În pădure părea că am ajuns în altă lume, sunetul frunzelor uscate sub pașii noștrii, cântecul păsărelelor trezite parcă la viață de razele calde ale soarelui și covoare nesfârșite de ghiocei ce ne-au însoțit multă vreme.
De la intersecția spre Cascada Șipote urmează o porțiune la fel de lină, aproape pe curbă de nivel pentru a ajunge în zona cea mai intensă a urcării către peștera Poarta Zmeilor. Este o urcare susținută, cu porțiuni de urcare pe pietre sau unde traseul merge direct în sus pe pantă. Noi am avut „norocul” și de un pic de gheață, ceea ce a făcut urcarea un pic mai dificilă, dar nimic ieșit din comun, noi am văzut-o ca pe ceva provocator și amuzant.
O dată ajunși pe platou, toate eforturile ne-au fost răsplătite cu peisajul ce se deschide spre valea Arieșului. De acolo numai 10 minute ne-au despățit de balconul panoramic de lângă Poarta Zmeilor.
La balcon ne-am bucurat de priveliște, am încercat să facem cele mai bune fotografii , chiar dacă lumina n-a fost cea mai grozavă și am savurat un picnic delicios.
Am hotărât să coborâm până la peșteră, o coborâre ce nu durează mai mult de 5- 10 minute, unde ne-am trezit într-un peisaj de iarnă, zăpada încă acoperea poteca și nu numai.
Am admirat portalul, podul suspendat sau mai bine spus, arcada ce a rămas în urma prabușirii tavanului ce făcea parte o dată din peștera, dar fără a intra în peșteră, ce se afla la numai câțiva metrii depărtare de arcadă. Am ales să amânăm vizita pentru zilele călduroase de vară, când răcoarea peșterii va fi mult mai tentantă decât acum.
Peștera are aproximativ 125 m lungime și se poate vizita (cu surse de iluminat proprii), ea nefiind amenajată, iar intrarea este una destul de mică și îngustă, sub 2 metrii înălțime.
Am urcat înapoi la balcon și de acolo ne-am început lunga coborâre către satul Sălciua. Coborârea pe porțiunea abruptă și cu gheață a fost la fel de distractivă, dar ne-a făcut să apreciem și mai mult restul coborârii ce ni s-a părut „floare la ureche”.
Înainte de ultima parte a traseului am făcut o scurtă pauză la Cascada Șipote, unde se ajunge după o coborâre de câteva minute din poteca. Acolo am fost surprinși încă o dată de iarnă și de felul în care ea nu se lasă dusă. Baza cascadei era încă gheață si chiar porțiuni din ea erau încă încremenite sub jocurile gheții. Totul nu făcea decât să sporească frumusețea cascadei prin contrastul de alb strălucitor al gheții și verdele crud al mușchiului ce îmbracă stânca.
Cascada Șipote face parte dintr-un fenomen carstic complex, având un bazin de colectare a apei ce vine o parte de pe Platoul Bedeleu ce este plin de doline și ponoare. De asemenea are 3 izbucuri prin care apa apare la suprafață după ce străbate stratul gros de calcar, un pârâu de aproximativ 800 m lungime ce coboară de la altitudinea de 700 m la 430 m unde se varsă în Arieș, iar pe albia abruptă a acestuia se formează o serie de cascade de până la 15 m înălțime. Partea cea mai accesibilă și ușor de admirat se află pe marginea drumului județean acolo unde cursul de apă se varsă în râul Arieș.
De la cascadă coborârea este frumoasă și ușoară traversând o pădure înaltă de fag, începe cu o potecă și se termină cu un drum de pământ care iese undeva deasupra satului. Noi am fost norocoși și ne-am bucurat de lumina magică a apusului și culorile calde ce îmbracau întregul sat și vale.
O tură ce ne-a surprins și bucurat în aceeași măsură, un alt loc în care ne-ar plăcea să ne întoarcem în fiecare anotimp în parte, pentru a surprinde toată frumusețea locului.
Raluca
